Ce rol are psihologul şcolar

Orice unitate de învăţământ ar trebui să aibă un cabinet de psihologie, spun specialiştii. Elevii cu probleme de învăţare, de comunicare, de adaptare sau de comportament pot solicita consiliere pentru a găsi o soluţie.
Principalul rol al psihologului în şcoală este de a menţine o legătură permanentă între profesori, elevi şi părinţi, cu scopul de a descoperi problemele de comunicare dintre aceştia şi de a propune soluţii.

„Prezenţa unui psiholog cu rol de consilier şcolar este esenţială în orice mediu de învăţământ. El este cel care poate ajuta copiii să treacă peste probleme dificile de competenţă şcolară, de adaptare, de comunicare şi de socializare”, spune Lena Rusti, psiholog la Clinica Mentarex din Bucureşti.

Un confident de încredere

Psihologul poate fi solicitat în mod direct de către elevi atunci când au o problemă şi au nevoie de cineva imparţial cu care să discute fără teama că sunt judecaţi. Iniţial, copiii pot avea rezerve în a solicita ajutorul psihologului.

De aceea, specialiştii spun că este foarte important să li se explice faptul că sunt protejaţi de obiectivitatea şi de confidenţialitatea consilierului, pentru că, în acest fel, elevii vor putea să vorbească deschis. Consilierul şcolar poate contribui efectiv la depăşirea frământărilor şi trăirilor afective specifice pubertăţii.

Psihologul poate fi solicitat şi prin intermediul profesorilor care constată anumite probleme la elevii lor şi cer ajutorul pentru soluţionarea acestora.

„Consilierul şcolar poate fi apelat şi atunci când copilul are probleme acasă şi nu găseşte suportul familial necesar pentru a le rezolva. De asemenea, o discuţie cu elevul este de ajutor şi atunci când acesta are probleme cu prietenii sau cu profesorii. De cele mai multe ori, copilul apelează la consiliere atunci când nu vede nicio altă soluţie. Apoi, începând să discute, elevul observă beneficiile şi apelează mult mai des la serviciile consilierului şcolar”, mai spune Lena Rusti.

O prezenţă necesară la şedinţele cu părinţii

Specialiştii spun că este important ca psihologul şcolar să participe la şedinţele cu părinţii, care ar trebui să se desfăşoare periodic. În acest fel, atât consilierul, cât şi părinţii pot afla mai uşor care sunt problemele cu care acestia se confrunta, care este cea mai eficientă metodă de comunicare cu aceştia şi pot identifica împreună posibilele soluţii.

Sursa: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Teoretic sunt de acord ca e utila prezenta unui psiholog in scoala/gradinita.
Din pacate am impresia ca in Romania aceasta lucru nu e neaparat in interesul copiilor.
La una din gradinitele la care a fost fii-mea psihologul era mult prea timid motiv pentru care rolul sau era mai mult decorativ. Doamnele educatoare faceau ce stiau mai bine ignorand orice recomandare a acestuia.

Poate ma insel

Stiu de la o fata foarte draga, psiholog in Romania, ca sunt psihologi si psihologi si ca majoritatea au in spate o educatie universitara destul de ruginita...si ca manevreaza teorii care sunt depasite. Nu toti desigur, dar multi. Ma intreb de unde acuma o hoarda de psihologi pentru toate institutiile care ii necesita, care sa fie si competenti in ceea ce suna atat de promitator.

In mare insa gasesc ideea excelenta, de undeva trebuie sa incepem sa luam copiii in serios si sa ii tratam ca pe OAMENI!

In vest, discursul nu e atat de autoritatea psihologului scolar sau despre necesitatea lui in institutii ci despre competenta lui de a "citi" problemele "pacientului".

Pana acuma se faceau "diagnostice" clare, psihologii de aici lucreaza majoritatea in sistem clinic si ignora un aspect elementar: componenta si competenta sociala.

E problematic pentru ca trimit cu usurinta mult prea mare mai departe la "specialisti" (o statistica spune ca in USA 30% din copii primesc antidepresive, in Germania peste 20% sunt tratati cu Ritalina si Risperdal, medicamente administrate la AD(H)S) , cand de cele mai multe ori problema e una de comunicare cu partile implicate: scoala, parintii, colegii. Aici lipseste total competenta psihologilor.

Unele scoli au inceput sa implementeze mediatori / mentori de comunicare non violenta etc. si cu mare succes au putut inlocui aproape in totalitate munca psihologului. Chiar si metodica psihologului e destul de legata cu catuse in circumstantele scolii, pentru ca analiza e mult prea superficiala si nu foarte orientata pe solutii ci mai repede pe terapie.

In tarile scandinave, competenta sociala si de comunicare pe care o au mediatorii este deja implementata in studiul de pedagogie, deci in cateva generatii se spera sa nu mai aiba nevoie de terti ci profesorii sa fie capabili sa relationeze in asa fel incat sa previna sau sa solutioneze conflictele.

Rezultatul sperat ( a functionat asa la scala mai mica, acum spera la scala de sistem educational) e ca, si daca un copil sufera de ADHS, de vreun sindrom atat de la moda acuma, totusi acest fapt sa nu fie cel esential ci in primul rand axarea pe comunicare si mediere de conflicte. Se pare o cale mult mai amiabila si mai putin stressanta petnru toate partile. Eu o salut!

O prezenţă necesară la şedinţele cu părinţii

Specialiştii spun că este important ca psihologul şcolar să participe la şedinţele cu părinţii, care ar trebui să se desfăşoare periodic. În acest fel, atât consilierul, cât şi părinţii pot afla mai uşor care sunt problemele cu care acestia se confrunta, care este cea mai eficientă metodă de comunicare cu aceştia şi pot identifica împreună posibilele soluţii.

Daca ma intrebati, dupa mine merge sistemul asta de respect fata de copii (mai ales de cei mai marisori) daca la omenoasele sedinte cu parintii ar participa nu numai psihologul dar si COPIII! As muri, ca si copil (muream oricum, imi aduc acum asa de bine aminte) sa stiu ca un grup de adulti ne vorbesc pe la spate fara sa stiu ce si de ce....

Nu poti rezolva nici o problema cand nu sunt toate partile de fata.

Voi ce credeti?

Am votat prima optiune. Nu consider in prima linie ca trebuie sa fiu prezenta ca parinte (cel putin nu la primele sedinte / incercari de mediere). De ce?

Pentru mine, atunci cand copilul meu e in institutia in care se afla cateva ore pe zi, e viata lui personala, asa cum si sotul meu are viata lui cand merge la birou. Clar ca ma intereseaza cum se simt acolo, daca totul e ok, daca vor sa vorbeasca despre eventuale probleme care apar, dar nu ma simt eu o autoritate, nu sunt BOSSUL ca sa imi controlez subalternii. Suntem parteneri egali si responsabili, indiferent de varsta (sincera sa fiu , simt asta cu copilul meu la gradinita deja).

Dar in mare, nu cred ca e treaba mea sa ma bag in relatiile de acolo pentru ca, in afara ca imi cunosc copilul / partenerul din relatia de familie, nu pot avea pretentia ca sunt destul de competenta sa intervin in conflicte in care nu sunt implicata direct. Imi pot spune parerea, da. Daca mi-o cere copilul. Orice altceva complica situatia, parerea mea

Am avut o mamica foarte cool la consiliere, care, dupa ce profesoara scria repetat in caietul cu insemnari pentr parinti:"Doamna, va rog aveti grija ca baiatul dumneavostra (Sebastian) sa stea mai cuminte la ore. Doamna va rog sa il faceti sa isi faca temele. Doamna, va rog sa aveti grija sa nu mai vorbeasca in ore etc.etc."

Doamna mamica a fost foarte clara si a raspuns prin acelasi caiet: "Doamna profesoara, promit ca ma ingrijesc de tot ce m-ati rugat. Pentru asta insa va rog sa veniti la noi acasa si sa aveti grija sa fie curat in casa, ca Sebastian sa aiba ce sa manance, sa i se spele rufele etc".

Mi se pare inteligent, pentru ca de fapt, ce se intampla la scoala nu e 100 % responsabilitatea mea de parinte. In conflicte intense, pe perioada lunga si escalate, DA! Dar nu in chichitele zilnice.

(scolii ii place sa dea "munca murdara" parintilor: temele, mustruluiala etc. de ce? am impresia uneori ca ma confrunt cu educatoare si profesori "paraciosi" in loc sa aiba maretia si talentul sa "deal" cu copiii (desigur nu vorbesc de cazuri extreme de delicventa, dar de fapt stacheta si puterea dascalilor de a colabora e destul de redusa, sunt pur si simplu dezorientati ca n-au la mana instrumente de relationare...).

Rolul parintilor este, cred, de a sprijini educatorii. Daca devenim neutrii rupem parteneriatul elev- parinte-scoala. Da, nu putem face treburile murdare ale dascalilor, dar daca nu ne implicam, atitudinea copilului va fi si ea cum se nimereste. Putem incepe prin a ne asigura copilul de increderea pe care o acordam educatorilor. Apoi, daca apar probleme ca cele prezentate putem, macar sa ii comunicam odraslei ca nu e ok ceea ce se intampla.
In realitate parintii critica profesorii de fata cu copilul . Cum se vede oare copilul in relatie cu o persoana dezagreata?
Iar comunicarea prin biletele... hm! Mamica ta ar fi putut-o intrerupe prin asa un raspuns/pe asa o cale. Ori asta nu e constructiv. Nu pentru copilul nostru, nu pentru nimeni.

noamu a scris:Rolul parintilor este, cred, de a sprijini educatorii. Daca devenim neutrii rupem parteneriatul elev- parinte-scoala. Da, nu putem face treburile murdare ale dascalilor, dar daca nu ne implicam, atitudinea copilului va fi si ea cum se nimereste. Putem incepe prin a ne asigura copilul de increderea pe care o acordam educatorilor. Apoi, daca apar probleme ca cele prezentate putem, macar sa ii comunicam odraslei ca nu e ok ceea ce se intampla.
In realitate parintii critica profesorii de fata cu copilul . Cum se vede oare copilul in relatie cu o persoana dezagreata?
Iar comunicarea prin biletele... hm! Mamica ta ar fi putut-o intrerupe prin asa un raspuns/pe asa o cale. Ori asta nu e constructiv. Nu pentru copilul nostru, nu pentru nimeni.

Noamu, eu sunt, dupa cum ai citit mai sus de cu totul alta parere in "implicarea" parintilor. Si nu ma refer la o pasivitate ci la o alta forma de a vedea si aplica acest rol/autoritate. Mamica care a procedat asa, delimitand clarele "functii" de mama si de pedagog (noi parintii nu suntem pedagogii copiilor nostri, n-ar trebui sa fim) a actionat dupa mine absolut corect.

Eu as face-o la fel. Asta nu inseamna insa, ca nu sunt si alte moduri de "cooperare" cu dascalii sau cu supraveghetorii etc. E doar punctul meu de vedere si din experienta mea proprie si cu gradinita e modul cel mai echitabil pentru mine si copilul meu.

noamu a scris:
In realitate parintii critica profesorii de fata cu copilul . Cum se vede oare copilul in relatie cu o persoana dezagreata?
i.

sa stii ca eu am evitat sa fac asta, desi nu imi place educatoarea foarte mult. L-am rugat si pe sot sa isi tina pliscul iar de fiecare data cand Thea ajunge de la gradinita ne spune: " Ti-a placut la gradinita?" - asta o intreb eu de obicei iar ea o foloseste drept raspuns. Acum vrea in fiecare dimineata la gradinita

Cred ca lucrurile ar fi mers mult mai prost daca ma plangeam de educatoare in fata ei...

Cat despre psiholog? De la ce varsta? Pentru adolescenti?? Sau orice fel de varsta? Caci daca e vorba de gradinita nu cred ca as accepta ca aceea consultatie sa nu se desfasoare cu mine prin preajma.

Cat despre psihologi, de unde stiu ca e unul ok?
La mine in curte a venit o tipa care e total impotriva co-sleepingului si a purtatului - ca asa se rasfata si devin total dependenti

Incepand cu clasele a3-a, a4-a, clar n-as avea ce cauta la intalnirile copilului cu psihologul. Iar eu nu as vrea sa particip din start, ca sa nu denaturez rezultatele. Oricum consilierea copiilor de gradinita implica si o anamneza a familiei.

Sunt foarte de acord cu ideea de a avea un psiholog in scoala. Multi copii intampina probleme si parintii nici macar nu observa. Oricum, in Romania vor mai trece ani pana vom ajunge sa facem distinctia intre psiholog si psihiatru..din pacate. majoritatea nu iau psihologii in serios si ceilalti cred ca persoanele care apeleaza la ajutor de specialitate sunt persoane cu probleme mintale.

Sunt de acord cu ideea de a avea scolile un psiholog . Elevii cu probleme de invatare, de comunicare, de adaptare sau de comportament pot solicita consiliere pentru a gasi o solutie, poate fi apelat şi atunci când copilul are probleme acasă şi nu găseşte suportul familial necesar pentru a le rezolva.Cunosc copii care prin intermediul pshihologului scolar ,au reusit sa isi manifeste durerile lor .

A venit la gradi o doamna psiholog. Eu nu am mers sa ma intalnesc cu ea dar cand am luat-o pe T ea era incaacolo. Am intrebat-o daca e normal faptul ca Thea nu respecta conturul la un desen si mazgaleste in timp ce copii de varsta ei unt foarte atenti...mi-a confirmat ca e ok.

Apoi mi-a spus ca in timp ce se afla printre copii Thea statea lipita de ea , ca e prea lipicioasa(asta a fost exact exprimarea ei) si ca nu e bine. Intreband-o ce am de facut in privinta asta mi-a spus ca nu ii pot impune sa nu se mai apropie atat de mult de oameni..insa mi-a raspuns?

Mai multm-a bagat in ceata Ce vroia sa spuna cu asta?

n-am auzit de "prea lipicioasa " pana acum
cat de competenta o fi oare d-na psiholog e intrebarea?!...